Autohipnoza, bagheta magică

Imi place foarte mult sa scriu si sa vorbesc despre subiecte care fac parte din categoria “Bu-Hu-Hu”, cum in gluma o numesc eu. Este acea categorie care cuprinde “chestii” stranii, mituri, concepte mai greu de digerat de logica si ratiunea impusa de realitate si care apartin mai mult taramului ireal, fantasmagoric si improbabil.

Si pentru ca vine noiembrie, luna in care, atat pe sistem romanesc cat si pe cel american, celebram taramul fantastic, de dincolo, “ mi-am luat inima in dinti “ si am decis sa scriu despre taramul magic din interiorul nostru si sa iti arat ca este posibil sa ajungem acolo, real, fara nici o magie sau vrajitorie. Cum? Cu ce?Prin Autohipnoza! Ti-am spus ca este Bu-Hu-Hu…rau de tot. 🙂

Avem o idee despre ce este hipnoza. Zic idee, pentru ca este un concept foarte mistificat prin tot felul de povesti transmise de-a lungul timpului si ramase in memoria colectiva. Hipnoza ne atrage si ne respinge in acelasi timp, suntem curiosi de ce inseamna, dar ne este si teama. Ei bine, ce sa mai spun despre auto–hipnoza?

De aceea, ca sa nu zica lumea ca “am plecat de tot la….vanatoare”, mi-am propus sa iti ofer o perspectiva stiintifica, corecta si, cred eu, foarte folositoare despre ce este (Auto) hipnoza, si ce putem face cu ea.

Hipnoza nu este o transa, este o metoda prin care se acceseaza stari de transa cotidiene specifice, in mod ghidat. Adica? In fiecare zi, de mai multe ori pe zi suntem sau experimentam stari de transa. Experimentam zilnic hipnoza, autohipnoza.

Si am sa iti ofer exemplul clasic: merg cu masina la serviciu, in fiecare dimineata. Ajung cu bine si imi dau seama ca nu imi amintesc mare lucru din toate cele intamplate de cand am pornit de acasa pana ce am ajuns. M-am asezat la volan si am pornit. Nu imi mai amintesc toate strazile, toate indicatoarele, toate colturile, toate masinile, oamenii, nu mai stiu cum am realizat toate comenzile pentru a conduce masina. Ba mai mult, pe acest traseu, mai tresar cateodata, ca nu am fost suficient de atenta, la o trecere de pietoni sau nu mai stiu daca am acordat prioritate. Nu imi amintesc cu exactitate experienta sofatului. Am fost intr-o transa. Mai mult, in timp ce conduceam masina, purtam o discutie imaginara cu colegii, cu mama, cu functionara de la banca.

Fiecare dintre noi (sa ridice mana cine nu) experimenteaza zilnic acest lucru.

Sau citesc o carte si dupa 20 de pagini imi dau seama ca nu imi amintesc ce tocmai am citit si reiau inca o data pasajul. Si mai fac asta de vreo cateva ori. Sau cineva imi vorbeste, dar nu prea aud ce imi spune, pentru ca sunt preocupata de ce am de facut in ziua respectiva. Sau citesc o carte si sunt atat de absorbita de subiect, incat nu aud cum alarma de la cuptor imi spune “arde!”. 🙂 Toate acestea sunt exemple de transa. Si fiecare din noi le avem, zilnic.

Mai mult, fiecare om are nevoie de o pauza de circa 20 de minute (pauza circadiana), la fiecare 90 de minute de munca sau activitate, pauza ceruta in mod natural de catre organism. Atunci cand incepi sa casti sau cand nu te mai poti concentra pe un subiect, cand simti o senzatie de ochi obositi, privire tulbure, sa stii ca acestea sunt semne pentru pauza. In aceasta pauza, intram din nou intr-o transa. 🙂

Asa ca autohipnoza este parte zilnica din viata noastra, este un proces natural, o ciclicitate a constientului si a subconstientului nostru.

Atunci cand ne referim la constient, ne referim la toate lucrurile de care suntem deplin constienti la un moment dat. Atunci cand vorbim despre subconstient ,ne referim la toate lucrurile de care nu suntem deplin constienti la un moment dat. Transa apare cand atentia, constienta noastra se “ingusteaza”. Este atat de simplu. 🙂

Subconstientul pastreaza toate amintirile, experientele, emotiile pe care nu le mai percepem.Pastreaza toate informatiile pe care le-am invatat sau perceput vreodata. In mintea noastra constienta nu putem sa mentinem foarte multe informatii.

Subconstientul nostru este ca o usa catre o alta lume. O lume foarte bogata pe care o putem utiliza in beneficiul nostru. Contrar aparentelor, usa catre subconstient nu duce catre trecut (desi cu tot ce pastreaza el asa ar trebui sa fie), ci catre viitor. Daca ar trebui sa hotaram in mod constient tot ce trebuie sa facem, in toate situatiile si in fiecare secunda de la functionarea organismului pana la luare de decizii, am fi complet depasiti si nu am rezista. Subconstientul a fost invatat (programat) pe parcursul vietilor nostre sa urmareasca anumite scopuri si sa le ignore pe altele. Cel mai important aspect al subconstientului, este ca atunci cand intelege ceva, se va ocupa el de acel lucru, fara a mai cere sfaturi de la mintea constienta. Si va face acel lucru la o perfectiune remarcabila, la nesfarsit, pana ce va fi invatat sa faca altceva, in mod intentionat.

El insa aduce in vietile noastre aproape tot ce avem si mare parte din experientele pe care le traim. Chiar si miracolele, tot de aici vin.

Subconstientul functioneaza pe baza de imagerie. Pentru el, ceea ce noi gandim, percepem si imaginam este real. Totul. Si pentru ca misiunea lui este aceea de a ajuta fiinta sa poata face fata la tot ce inseamna o zi umana, va tinde sa gaseasca mijloace de a-si manifesta imageria. De aceea se spune sa ai grija ce iti doresti, ca s-ar putea intampla. Tot ce sadim in subconstient va rasari, candva in constient. Subconstientul va face tot ce este posibil sa gaseasca caile care vor duce la experientele pe care noi i le-am prezentat .

De aceea, stiind faptul ca transa este un proces normal si chiar natural, ca avem subconstientul ca o usa catre tot ce dorim sa fim in viitor, putem sa folosim aceasta uriasa resursa folosind autohipnoza. Adica putem face transferul de la o stare mentala la alta, putem sa ne cream taramul fanteziei si al realitatii interioare, prin imaginatie, producand acele shimbari in subconstient care sa determine o mutatie fundamentala in viata noastra: constienta.

Nu este niciun fel de vrajitorie, este doar modul remarcabil in care noi putem sa devenim o versiune din ce in ce mai buna. 🙂

Prin autohipnoza, pe care o putem practica toti, in orice moment, putem sa ne amelioram sanatatea, sa invingem durerile, sa ne marim increderea in noi, sa ne crestem concentrarea si sa ne imbunatatim deciziile, sa ne relaxam, sa dormim mai bine, sa scapam de dependente, sa avem o stare sufleteasca mai buna, o dispozitie afectiva mai buna, sa ne amplificam la maxim fortele fizice, mintale, emotionale si… spirituale.

Este nevoie de putin exercitiu si ghidare la inceput, dar apoi, este o auto tehnica foarte puternica pentru programare mentala.

Atunci cand visezi cu ochii deschisi asupra unui eveniment dezirabil, vezi cu acesti ochi interiori un film (sau simti cu ei, sau traiesti – exista mai multe moduri de a “vedea”). Este ceva ce nu traiesti in momentul prezent sau in trecut. Te afli in viitor si iti directionezi mintea sa se concentreze intentionat pe aceasta experienta. In fiecare zi poti merge in acest viitor dezirabil, pentru a readuce in prezent, senzatiile, experientele placute pe care le doresti. Cu cat le faci mai bogate si mai reale, cu atat subconstientul va cauta configuratii de viata mai concrete pentru a realiza viitorul dorit. Desi nu are o reputatie tocmai buna (asa este mitul despre subconstient), vreau sa iti spun ca subconstientul este acea parte din tine care cauta atingerea scopurilor.

Cu cat traim in imginatia noastra mai multe experiente, bogate senzorial (ceea ce putem auzi, vedea, simti, gusta, mirosi) cu atat ele devin mai reale pentru mintea noastra si subconstientul va cauta moduri prin care sa adevereasca conceptele pe care le percepe. In sens mai bun, sau mai rau.

Aceasta este prima lectie de autohipnoza.

S-ar putea să-ți placă și...
Distribuie pe
Facebook
WhatsApp
Despre autor
Laura Vlădulescu

Trainer, Coach, Psihoterapeut

Articole Recente
Urmărește-mă pe social media