Polarizarea este unul dintre cele mai provocatoare fenomene sociale ale timpului nostru, un proces care împarte societăți, familii și comunități în tabere rigide, aparent incompatibile. Din perspectiva psihoterapiei sistemice și a psihoterapiei schemelor (perspectiva pe care vreau să o aduc în discuție), polarizarea nu este doar un conflict de idei, ci și expresia unor răni emoționale profunde și a dinamicilor disfuncționale care operează atât la nivel individual, cât și colectiv.
Dincolo de definiția clasică a polarizării, care subliniază divizarea oamenilor în grupuri opuse, psihoterapia oferă o perspectivă mai subtilă, dezvăluind mecanismele psihice și relaționale care o alimentează.
De exemplu, psihoterapia schemelor, care se concentrează pe modul în care experiențele timpurii formează tipare cognitive și emoționale (scheme) ce ne influențează reacțiile pe termen lung, ne ajută să înțelegem cum polarizarea poate fi rezultatul activării unor astfel de scheme emoționale disfuncționale precum:
- Schema de neîncredere și abuz: Grupurile „opuse” sunt percepute ca periculoase, alimentând ostilitatea și dorința de autoapărare.
- Schema de drepturi personale: Membrii unui grup pot simți că merită mai mult decât ceilalți, consolidând poziții inflexibile.
- Schema de insuficiență personală: Sentimentul de inferioritate duce la nevoia de a aparține unui grup „puternic” pentru a evita rușinea sau excluderea.
Aceste scheme determină răspunsuri emoționale intense, cum ar fi furia, frica sau disprețul, accentuând diviziunile.
În psihoterapia sistemică, polarizarea este privită ca un efect al interacțiunilor și rolurilor disfuncționale din cadrul unui sistem (familial, social, cultural):
- Triangularea în grupuri: Într-o societate polarizată, oamenii formează alianțe pentru a contracara „inamicul comun,” reducând astfel complexitatea identităților individuale.
- Modele de atașament proiectate în relațiile sociale: Grupurile polarizate repetă dinamici relaționale bazate pe frică, respingere sau dependență.
- Transgeneraționalitatea conflictelor: Traumele colective nerezolvate (războaie, dictaturi, inegalități) sunt transmise generațiilor viitoare, perpetuând o cultură a neîncrederii și a conflictului.
Ambele abordări subliniază că polarizarea se hrănește din nevoi psihologice fundamentale, ceea ce o face să fie foarte puternică:
- Nevoia de siguranță: În fața incertitudinilor, oamenii caută confort în grupuri care le validează convingerile.
- Identitatea colectivă: Apartenența la un grup oferă un sentiment de scop și de putere, dar poate duce la excluderea „celorlalți.”
- Frica de schimbare: Grupurile polarizate rezistă perspectivei că „cealaltă parte” ar putea avea ceva de oferit, temându-se de pierderea controlului sau a identității.
Polarizarea nu este doar o problemă socială, ci are efecte profunde asupra psihicului și relațiilor noastre, atât asupra individului:
- Activează moduri disfuncționale de coping: supraadaptarea (conformism extrem), lupta activă (agresivitate) sau evitarea (retragerea din dialog).
- Crește stresul cronic, anxietatea și sentimentul de izolare.
Cât și asupra colectivității:
- Distruge coeziunea socială, alimentând un ciclu perpetuu de conflict.
- Diminuează capacitatea grupurilor de a găsi soluții comune sau de a colabora pentru binele comun.
Ce putem face pentru a combate polarizarea sau pentru a limita efectele ei negative?
Este esențial să punem accent pe vindecarea noastră ca indivizi și ca societate. Aceasta începe cu conștientizare și educație emoțională, cu flexibilizarea cognitivă, deschidere și acceptarea diferențelor.
Polarizarea, privită prin lentilele psihoterapiei sistemice și ale schemelor, este mai mult decât un simplu conflict de opinii – este un simptom al unor răni emoționale profunde, al fricilor nerezolvate și al dinamicilor disfuncționale care operează la nivel individual și colectiv.
Depolarizarea nu înseamnă eliminarea diferențelor, ci învățarea de a trăi cu ele, cu empatie și respect reciproc. Vindecarea începe cu fiecare dintre noi, atunci când alegem să înțelegem mai bine, să ascultăm mai mult și să construim punți, nu ziduri.
Polarizarea nu este inevitabilă, dar necesită conștientizare și eforturi comune pentru a fi gestionată. Atât la nivel individual, cât și social, învățarea de a naviga diferențele cu empatie și deschidere este esențială pentru a evita escaladarea conflictelor și pentru a construi comunități mai coezive.
Într-o lume polarizată, fiecare dintre noi poate juca un rol în a crea punți între oameni, ascultând mai mult și judecând mai puțin.
