Iubirea… eterna iubire, care pe langa fericire, este unul dintre acele lucruri pe care fiecare persoana de pe aceasta planeta il cauta in forme diferite.
In multe cazuri, oamenii au atat de multa nevoie de iubire, incat intra in faza initiala a unei relatii, orbiti de sentimentele de afectiune, dorinta si de nevoia de apartenenta. Nu exista sentiment mai placut in aceasta lume ca acela de a gasi, in sfarsit, acea persoana care sa te iubeasca la fel de mult cum o iubesti tu.
Acesta nevoie puternica la care se adauga tendinta noastra de a idiliza oamenii, mai degraba decat de a-i lasa sa fie ei insisi, adica sa le dam calitati in plus, sa ii facem sa fie in ochii nostri perfecti, creeaza o punte suficient de puternica pentru o dependenta emotionala.
Dependenta emotionala este insa desavarsita de faptul ca in relatii cautam de multe ori propria noastra validare, mai degraba decat o legatura de iubire autentica.
De aceea, ceea ce credem noi ca este iubirea este, de fapt, doar o dependenta emotionala pe care am ajuns sa ne bazam pentru a ne certifica propria noastra satisfactie si valoare de sine.
Mai jos sunt cateva semne care iti spun ca relatia ta este doar o dependenta emotionala si nu este iubire. Si s-ar putea sa nu fie chiar asa de bine pentru tine, pe cat crezi ca iti este, stand in aceasta relatie.
- Simti gelozie sau te simti neglijat(a) atunci cand partenerul petrece timp cu altcineva si nu cu tine.
- Tu si partenerul tau ati incetat sa mai faceti lucrurile/ activitatile pe care le faceati independent sau chiar ati renuntat la alte relatii/oameni care erau importante(i) pentru voi.
- Ai in permanenta o teama ca partenerul(a) te va parasi pentru altcineva sau observi ca manifesti posesivitate atunci cand este altcineva in jurul partenerului(ei) tau/tale. Sau cand iti este teama de trecutul pe care partenerul(a) ta l-a avut in relatii.
- Esti gata oricand sa renunti la planurile tale, astfel incat sa stai cat mai mult langa “jumatatea” ta.
- Pretuiesti validarea partenerului(ei) pentru ceea ce faci, pentru ceea ce esti, mai mult decat propria ta validare.
- Iti pasa mai putin de cum este partenerul(a) in interior si tii foarte mult sa pastrezi aparentele in fata familiei sau a prietenilor (aici apare tendinta de a-i conferi calitati astfel incat sa justifice anumite lucruri care nu iti plac).
- Crezi ca il poti schimba pe partener(a) sau ca, in timp, se va schimba de la sine, in ceea ce iti doresti de fapt sau in ceea ce ai crezut la inceput ca ai gasit.
- Adopti fie un comportament de victima, fie de control si manipulare asupra partenerului tau, atunci cand nu face ceea ce iti doresti tu. Sau adopti un comportament distant si mentii o stare de suparare.
- Simti ca viata ta s-ar sfarsi daca ai fi parasit(a) sau ca nu ai putea sa te mai descurci in viata, ca gata, totul s-a sfarsit sau ca de acum incolo vei trai in singuratate etc
- O parte insemnata a propriei valori de sine este legata de aprecierea, de afectiunea si de atentia pertenerului(ei).
Te invit sa faci o analiza atenta asupra motivelor care stau la baza iubirii pe care o simti sau o traiesti si daca te regasesti in cele de mai sus. Atunci este timpul sa faci o schimbare. Nu esti in iubire, esti in dependenta. Iar adevarata schimbare ce trebuie facuta este la tine…