Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Laura și Roxana îți propun să ai încredere în feminitatea ta.

Ca să știi cum să faci asta, ele te invită în 10 februarie 2018 la un workshop despre feminitate și stil vestimentar, între orele 9:30 – 15:00.

Feminitatea în natură este o forță care dă mișcare, curgere, abundență, întindere, profunzime, intensitate, culoare, liniște, sensibilitate și emoție, vulnerabilitate, creștere. Cum ar arăta natura fără această forță?

Noi, femeile, avem această forță din momentul nașterii, nu este ceva ce învaățăm. Este ceea ce suntem. Pe măsură ce creștem, familia, societatea au creat reguli și standarde despre ce este femininul, prin prisma valorilor și motivelor sociale acceptate în diferite timpuri. Ca urmare, femininul a fost îndepărtat de natura lui și transformat în ceva ce ar trebui și ce ar da bine. Ce înseamnă să fii femeie, cum trebuie să te comporți, care este rolul unei femei, cum să se îmbrace, ce să mănânce, de unde și până unde are voie să fie. Nu îi spunem unei ape cum să curgă, dar am învățat să spunem unei femei cum să traiască.

Creștem cu această învățare și nu mai știm ce vrem, cum suntem, ne pierdem și ne risipim curgerea, vitalitatea, energia în încercarea de a împăca standardele cu esența internă, de a fi acceptate, de a fi la înălțimea standardelor. Devenim un produs cu numele de Femeie și citim eticheta pentru a vedea cum se întrebuințează. Ieșim pe piață și concurăm cu alte produse asemenea nouă în încercarea de a fi Produsul cel mai bun.

Asta naște teamă, măști, inhibiție, furie, cenzură, oscilație, pierdere de sine, răni. Feminitatea nu mai este o esență pură, nu mai este o valoare, este doar un element care luptă pentru afirmare.

A-ți redescoperi feminitatea nu înseamnă să înveți reguli noi, ci înseamnă să redescoperi autenticitatea, valorile primordiale ale femininului, să lași să cadă măștile, să te reconectezi cu adevărul din tine și cu esența de femeie, dincolo de povești, mituri, credințe, să te redescoperi așa cum ești: puternică/sălbatică, înțeleaptă/preoteasă, mamă/protectoare, senzuală/iubită. Toate acestea sunt arhetipurile feminine, tot ce femininul conține ca întreg. Ne naștem cu ele și ni se cere să le păstrăm și cultivăm pentru a simți cât este de puternică și în același timp modestă forța femininului din noi.

Acest workshop de Feminitate autentică îți va oferi răspunsuri și experiențe în două direcții, pentru a putea lăsa să se manifeste femeia din tine.

Delia Laura Vlădulescu, psiholog și terapeut în terapii alternative va conduce sesiunile în timpul cărora vei putea răspunde la următoarele întrebări:

  • Ce înseamnă cu adevărat Femininul si Feminitatea? Care este relația cu Masculinul?
  • De ce uneori te simți feminină și alteori nu?
  • Cum sunt eu ca femeie? Cum arată femeia din mine?
  • Cum îmi regăsesc, accept și asum în mod autentic feminitatea?
  • Cum mă raportez la rolurile de femeie și cum le integrez în viața mea?
  • Cum mă regăsesc în societate, profesie ca Femeie autentică?
  • Cum îmi vindec rănile, umbrele care mă sabotează din interior? Cum fac pace cu mine?
  • Ce îmi spune corpul meu de femeie? Ce mă învață?
  • De unde ne luăm resursele pentru a fi feminine și cum ne regăsim bucuria de a fi noi?
  • Care sunt pașii spre o asumare, împăcare plenară cu identitatea noastră feminină?
  • Ce facem pentru a transmite mai departe adevăratele valori ale esenței feminine?

Roxana Sarafolean, fashion blogger, ne va ajuta să ne arătăm în exterior feminitatea și să găsim încrederea pentru look-ul nostru în timpul sesiunii “Identifică-ți stilul vestimentar”. Alături de ea vom găsi răspunsuri pentru:

  • Ai o mulţime de haine în dulap, dar niciodată nu ştii ce să alegi?
  • Pare că nu ai niciodată suficiente haine?
  • Nu știi ce combinații să faci cu hainele pe care lei ai sau cum să le accesorizezi în funcție de momentul zilei sau de un eveniment important?
  • Ce haine te avantajează în funcţie de siluetă şi de stilul tău de viaţă?
  • Ai haine pe care le păstrezi în dulap, dar nu le-ai mai purtat de peste 2 ani şi nu poţi renunţa la ele?
  • Te-ai gândit că ți-ai dori o garderobă capsulă? Aflăm împreună care sunt pașii spre o astfel de garderobă.

Vom explora profunzimile feminității si vom vindeca feminitatea din noi prin tehnici de terapie holistică, practici de trezire a energiei vitale, imaginație ghidată, tehnici proiective, discuții libere.

Sunt 30 de locuri disponibile.

Costul de participare este de 100 de lei/persoană.

Locația va fi anunțată persoanelor care se înscriu.

Ca să vă înscrieți la workshop achitați taxa în contul RO05INGB 0000 9999 0573 3327 deschis la ING Bank, al INFINITE LIFE srl, detalii plată: workshop feminitate și trimiteți dovada plății la adresa laura@infinitelife.ro.

Ca să fii la curent cu noutățile urmărește pagina de Facebook a evenimentului aici!

error: Continut protejat!

Fii la curent cu ultimele noutati

Daca vrei sa nu iti scape nici un eveniment organizat de Infinite Life si sa stii cand apare un articol nou, lasa-ne adresa ta mai jos:

Abonarea s-a facut cu success!