Ai un bagaj in minus? OK! Atunci pofteste, te rog, in trenul de viteza al vietii. 🙂

Ca omul este ca furnica, am auzit de multe ori asta. Toata viata strangem, adunam in jurul nostru tot felul de lucruri pe principiul “nu se stie cand imi vor trebui”, “ lasa sa fie acolo”, “vad eu ce fac cu ele”. Si apoi dezvoltam o relatie cu toate aceste lucruri, ne atasam de ele, ne este greu sa renuntam, chiar daca nu le-am mai folosit sau nu le vom folosi vreodata. Iar daca facem asta, sigur apare o situatie in care exact acele lucruri ne trebuiau si apare regretul ca ne-am descotorosit de ele si ne promitem ca nu vom mai proceda asa. Ai patit si tu, nu? 🙂

Hai sa facem un exercitiu de imaginatie si sa spunem ca esti intr-o barca in mijlocul unui lac foarte mare si ai cu tine toate aceste lucruri adunate de-a lungul vietii tale de pana acum. La un moment dat, barca incepe sa ia apa si apa continua sa intre in barca tot mai mult. Finalul preconizat este ca barca se va scufunda, nu este nimeni la care sa ceri ajutor si nu ai nici colac de salvare. Singura scapare este sa arunci din barca toate aceste lucruri pe care le ai cu tine. Dupa un moment de ezitare, incepi sa le arunci si sa observi cum barca se usureaza si apa nu mai patrunde in barca. Prinzi si mai multa viteza si ajungi cu bine la tarm.

Cam asa se intampla, poate mai putin dramatic, fiecaruia dintre noi. Ne atasam de tot felul de lucruri. Unele poate au o valoare practica, altele o valoare emotionala, unele sunt pur si simplu…de umplutura.

Si in viata emotionala este la fel. Caram sentimente, emotii, experiente, povesti, atasamente, credinte si alte „lucrusoare“ care persista in mintea noastra de multi ani sau pot persista foarte multi ani de acum incolo.

Multe din aceste “bagaje emotionale” nu ne mai servesc in niciun fel nici supravietuirii noastre, nici evolutiei noastre, si mai mult decat atat, ne trag in jos, ne impovareaza, ne epuizeaza si ajung sa ne scufunde (ca in exercitiul de imaginatie de mai sus).

Aceste bagaje vin din povestea vietii noastre, din momentele dificile pe care le-am experimentat in trecut, din ceea ce am invatat de la familia noastra sau de la cei din jur. Mai sunt si convingeri atasate de noi care nu au niciun motiv justificabil (aparent) – acele blocaje si limitari de care am tot vorbit si scris pe blog. Si mai sunt altele care sunt obiceiuri distructive si frici.

Si acum, imagineaza-ti ca esti din nou in barca si ca de data asta nu ai mai avea lucruri cu tine, ci acest bagaje emotionale. Ai fi dispus sa le arunci pe toate, ca sa te salvezi?

Si daca raspunsul este da, de ce trebuie sa fii intr-o astfel de barca ca sa renunti la ele? De ce nu renunti la ele si atunci cand nu esti in barca?

Sa iti spun ceva: nu barca si nu apa sunt cele responsabile de scufundare, ci bagajul. Si acelasi bagaj, pe uscat fiind, te va scufunda oricum.

Asa ca, atata timp cat porti cu tine bagajul, traiesti intr-o situatie de pericol.

Invata sa folosesti un cuvant frumos : eliberare. Inlocuieste ”renuntare” cu ”eliberare” si iti va fi mult mai usor sa lasi bagajul jos. Cand esti in barca, aruncarea lucrurilor inutile o vezi ca pe o salvare, nu renunti la ele, te salvezi. Asa este si pe uscat cand te eliberezi.